Alegeți datele sejurului mai sus ca să vedeți tarifele disponibile.
HOTEL EPOQUE, București, România - Intrarea Aurora nr.17C
Hotel Epoque te invită să pășești într-o atmosferă contemporană de subtilă inspirație autohtonă. Pașii te vor purta pe o străduță a Micului Paris, aparent 'ascunsă', în plin centru, la doar 5 minute de Ateneul Român, strada Lipscani sau centrul financiar și de afaceri al orașului. La capătul acesteia te așteaptă lumea Epoque - inimă românească în trup francez.
În holul recepției, în bar și în restaurant se întâlnesc elemente discrete de stil neoromânesc ce însuflețesc luxul la tot pasul. Minimalist și elegant, dar în același timp cu o savoare unică a locului, interiorul vă înconjoară deopotrivă cu standardul de lux cu care sunteți obișnuit, dar și cu un parfum de altădată.
Camere
Epoque pune la dispoziția oaspeților săi 45 de camere și apartamente de înaltă clasă. Sofisticat și discret, fiecare apartament propune un melanj unic între farmecul Bucureștilor de odinioară și confortul modern. Aici te poți bucura atât de avantajele tehnologiei de ultimă oră, cât și de rafinamentul unui stil de viață exclusivist.
Descoperă Junior Suites, Executive Suites, Grand Executive Suite și Personalised
Suites - Cișmigiu Suite și Epoque Suite. Suprafețe generoase și confortabile, de la 35 mp la 110 mp,
proiectate și decorate cu bun gust pentru a face inclusiv șederile de durată o experiență plăcută.
- Apartamente cu terasă sau balcon franțuzesc
- Diferite tipuri de perne la alegere
- LAN & Internet wireless în toate apartamentele și zonele publice
- 65 de canale TV satelit acoperind majoritatea țărilor europene și Pay TV
- Linie telefonică internațională directă
- Aer condiționat central și seif în cameră
- Băi dotate cu cosmetice Etro, halat de baie, papuci și uscător de păr
Servicii și facilități
- Valet personal la cerere
- Room service 24h, Minibar
- Serviciu de seară și curățătorie 24h
- Parcare exterioară gratuită, parcare subterană, parcare VIP și valet parking
- Transport cu limuzină la cerere
- Concierge
- Business center Swisscom
- Facilități pentru oaspeți cu handicap
- Acces gratuit la Epoque Spa pentru toți oaspeții hotelului, inclusiv la saună, dar nu și la masaj.
Spa Center
Piscină interioară de relaxare, încălzită, cu căderi de apă terapeutice.
Sală de gimnastică de întreținere, complet echipată.
Saună umedă și uscată, dușuri emoționale, masaj și zonă de relaxare
Tratamente cosmetice faciale și corporale
Refreshment bar
Restaurant/Bar/Bistro
Un superb restaurant-bistro cu specific francez, cu bucătărie deschisă, grădină de iarnă și 90 de locuri disponibile pentru petreceri private și evenimente.
Un bar cu atmosferă intimă și rafinată, semineu, terasă și una dintre cele mai fine selecții de vinuri și țigări de foi. Atât restaurantul, cât și barul sunt deschise zilnic, între orele 06:30 și 23:00.