Hotel International

★★★★☆
Str. Cauzasi, nr. 27, Sector 3, Bucuresti
Hoteluri în apropiere

Camere și tarife disponibile

Alegeți datele sejurului mai sus ca să vedeți tarifele disponibile.

Descriere

HOTEL INTERNATIONAL, București, România - Str. Cauzași nr 27, sector 3
  Localizat în centrul Bucureștiului, Hotel International București vă oferă un sejur confortabil într-o atmosferă plăcută, potrivită pentru afaceri, dar și pentru recreere.

  Hotel International București este amplasat în zona comercială și financiară a Bucureștiului, la cinci minute de Centrul Comercial Unirea, București Mall și Palatul Parlamentului. Hotel International este situat la doar 16 km de Aeroportul Otopeni, 10 km de Aeroportul Băneasa și 7 km de Centrul Expozițional RomExpo.

  Atmosfera intimă, luxoasă, design-ul și stilul aparte scot din tipare Hotel International, acesta reușind să creeze mediul optim pentru intimitate și confort, oferind un lux accesibil atât pentru oamenii de afaceri, cât și pentru cei ce doresc să descopere principalele puncte de atracție turistice din București.

  Începând cu anul 2009 Hotel International București și-a extins capacitatea, ajungând în prezent la un număr de 70 de camere spațioase și confortabile proiectate cu grijă la detalii și bun gust, două săli de conferințe, un restaurant deosebit și un bar cafe pentru crearea locului perfect de relaxare.

  Hotelul iese în evidență prin arhitectura sa deosebită ce îmbină stilul clasic cu cel modern, fiind un elegant hotel-boutique.

  Serviciile personalizate și stilul distinctiv garantează o ședere foarte plăcută.

Camere

  Hotel International București pune la dispoziție camere de tip Standard Single, Standard Double, Semi-Apartamente și Apartamente, fiecare cu un design diferit, care aduc un plus de originalitate, eleganță și stil. Mobilierul camerelor este lucrat în detaliu adoptând stilul clasic-modern, conturat în culori calde și pastelate.

  Camerele, menite să se ridice peste măsura așteptărilor viitorilor oaspeți, sunt complet utilate cu:

Mini Bar
Aer condiționat
Televiziune prin satelit
Internet de mare viteză prin cablu sau wireless (gratuit)
Linie telefonică directă
Uscător de păr

  Dimensiunea generoasă a camerelor oferă confortul necesar și satisface mereu, în cele mai mici detalii, nevoile oaspeților.

Servicii

  Serviciile oferite de Hotel International București satisfac cele mai exigente cerințe, oferind o cazare excepțională și personalizată. Printre serviciile oferite putem enumera:

- Serviciul de Recepție 24/7

- Serviciul de room-service 24/7

- Concierge

- Rent-a-car

- Săli de Conferințe

- Restaurant

- Bar

- Spălătorie

- Transfer de la Aeroport-Hotel-Aeroport

- City Tour / Country Tour

Restaurant

  Restaurantul oferă servicii de calitate și preparate renumite din bucătăria tradițională românească și internațională. Specialitățile clasice și originale ale bucătarului șef, lista de vinuri premiate atent selecționate și servirea impecabilă reprezintă o ofertă de nerefuzat atât pentru micul dejun, prânzuri, cine, cocktail-uri, cât și pentru evenimente speciale de orice tip.

  Capacitatea de 60 de locuri a restaurantului oferă oaspeților noștri o atmosferă relaxantă, simțindu-se ca acasă. Decorat cu stil, barul hotelului este locul perfect pentru servirea cafelei de dimineață, a unei întâlniri de afaceri sau o reuniune cu prietenii. Restaurantul și barul sunt deschise atât pentru oaspeții hotelului, fiind bineveniți în același timp și clienții nerezidenți.