Hotel Ramada

★★★★☆
Calea Aradului, nr. 9, Oradea, Bihor
Hoteluri în apropiere

Camere și tarife disponibile

Alegeți datele sejurului mai sus ca să vedeți tarifele disponibile.

Descriere

HOTEL RAMADA ORADEA, Oradea, Bihor, Romania - Calea Aradului nr.9
Hotel Ramada Oradea, clasificat la 4 stele, este situat pe Calea Aradului, în centrul orașului, nu departe de Grădina Zoologică și oferă oaspeților 121 camere elegante și spațioase, centru business, centru SPA și restaurant.

Hotel Ramada Oradea - Camere
 Hotelul dispune de 121 camere, pentru nefumători, structurate astfel:

Camere Business;
Camere Deluxe;
3 suite;
6 camere Executive;
3 camere Premium Spa;
Camere cu facilități pentru persoane cu dizabilități;
Camere conectate.

  Camerele sunt dotate cu toate facilitățile demne de un hotel de 4 stele:

Masă, fotolii, dulap spațios (rafturi și umerașe);
Masă de lucru, scaun de birou;
Baie spațioasă dotată cu duș (cadă în suite);
Prosoape și halat de baie din bumbac;
Cosmetice de baie de lux;
Uscător de păr, suport cald de prosoape;
LCD TV, sistem TV prin cablu și Pay TV;
Climatizare;
Internet Wi-Fi de mare viteză;
Linie telefonică națională și internațională directă;
Apă minerală și cadouri de bun venit;
Espressor de cafea și facilități pentru ceai;
Seif mărime laptop;
Minibar dotat cu gamă completă de produse;
Izolare fonică superioară, draperii pentru obturarea luminii;
Acces în cameră cu cartelă;
Masă și fier de călcat.

Hotel Ramada Oradea - Servicii și facilități:

Recepție cu personal multilingual, disponibilă 24/7;
Room service;
Acces gratuit la Riserva Wine Spa (pentru camerele deluxe este contracost);
Săli pentru evenimente private, conferințe sau întâlniri de afaceri;
Parcare generoasă, supravegheată, pe proprietatea hotelului;
Restaurant și terasă;
Acces Business Center, bancomat;
Cameră bagaje;
Servicii spălătorie și curățătorie;
Menaj zilnic, servicii trezire și pat de bebeluși (la cerere);
Transfer aeroport sau alte destinații.

Conferințe și evenimente: Hotel Ramada Oradea dispune de un etaj destinat exclusiv pentru organizarea evenimentelor, sociale sau business, punând la dispoziția oaspeților 3 săli de conferințe: Piemonte, Bordeaux și Toscana (cu posibilitate de extindere în restaurant). Mobilierul profesional este modular, putând fi configurat în funcție de eveniment, iar dotările tehnice complete garantează reușita evenimentului.

Restaurantul The HUB își întâmpină oaspeții cu o gamă variată de băuturi calde și reci. Din meniul bogat în preparate de bază consacrate internațional nu lipsesc tapas-urile spaniole sau salatele mediteraneene. Seara, după ora 6, oaspeții sunt invitați să savureze delicioasele preparate din meniul Gourmet sau Dry Aged Steaks, completate de o listă de vinuri atent selecționate.

Riserva Wine Spa este un centru spa bazat pe terapia cu vin și dispune de:

terapii Riserva Wine Spa;
saună finlandeză;
saună infraroșii;
salină;
cameră de relaxare;
terasă însorită cu șezlonguri;
jacuzzi de interior;
jacuzzi-uri exterioare (cu vedere panoramică asupra orașului);
masaj;
sală fitness.